vineri, 25 ianuarie 2013

Fara titlu.




Pentru prima data in ani, nu ma mai doare sufletul cand imi amintesc de anumiti prieteni care s-au indepartat de mine desi n-am gresit cu nimic, din cate-mi spune constiinta...si pe care i-am iubit mult si dupa ce nu m-au mai vrut in viata lor...si am suferit ca o adolescenta... si in sfarsit mi-a trecut...

E greu sa ..."let go", sa dai drumul, sa renunti cand ai in spate o istorie de ani de zile impreuna, si mai ales cand ai intrebari fara raspuns. Cred ca asa e, unii oameni intra in viata noastra doar ca sa invatam o lectie, ca sa ne ajute sau sa ne provoace, sa ne fie alaturi intr-un anumit moment...si atat. Dar eu m-am incapatanat si am tinut cu dintii de o prietenie pe care am crezut-o pe viata. Insa am hotarat ca oamenii care sunt intr-adevar deschisi si care vor sa ofere, sa primeasca, sa iubeasca si se bucura oricand sa ma vada, sa m-auda, acei oameni merita energia, sentimentele, timpul si emotiile mele, nu ceilalti... Cum ma sfatuia o buna si veche prietena Mirelush...nu-mi mai pun intrebari, nu ma mai framant... Dragoste cu sila nu se poate. Da, stiu, oamenii se schimba, apar interesele, afinitatile care ne legau inainte acum sunt doar amintiri... dar eu inca mai sufar ca la 14 ani cand ma dezamageste o prietena...inca ma consum...inca am mustrari de constiinta cand gresesc... Nu depind de prezenta sau sfaturile prietenilor, nu. Imi sunt auto-suficienta si ma simt bine cu mine insami, cu familia mea... Pana la urma, Cosmin mi-e cel mai bun prieten, ma asculta mereu si ma critica atunci cand considera ca gresesc, ma lauda si-mi ridica moralul cand am nevoie...el imi stie toate framantarile si ma cunoaste cel mai bine, simte cand ma apasa ceva. Avem cele mai haioase momente, ne amuzam impreuna si radem in hohote... Totusi, prietenii isi au rolul lor in viata unui om si daca ma leg afectiv de anumiti oameni ma astept sa mi se raspunda la fel, sa nu fie superficiali... Poate am asteptari prea mari. De-acum ii las sa se aleaga ca uleiul de apa, cum se zice... Pana la urma nu prietenii cei mai vechi sunt cei mai buni, ci cei mai statornici.

Vorba soacra-mii  (NU mi-a adresat-o mie, pe mine ma iubeste iremediabil ;) )   : "Te-am iubit foarte mult... dar sa stii ca mi-a trecut." Pam-pam!

3 comentarii:

  1. Si mie imi place sa am grija de prietenii, sa nu moara de urat :), dar uneori imi dau seama ca daca nu fac eu primul pas, daca nu sun eu si nu ma interesez de soarta celor pe care ii cred prieteni, cred ca (unii dintre) ei nu ar suan in vecii vecilor amin. Dar prefer sa ma agat, cum spui tu,in speranta ca va veni sin timpul cand voi fi si eu prioritara pentru ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa salvezi ceea ce merita salvat, Loredana. Eu n-am reusit, poate pentru ca nu merita...

      Ștergere
    2. Mie mi-a zis odata o alta buna prietena vis-a-vis de prietenii care se racesc ca la un moment dat unii incep sa se simta superiori sau, din contra, inferiori...si intervine invidia... si atunci, poate e mai bine ca se auto-exclud...

      Ștergere

M-as bucura sa stiu ce crezi...